Localitatea Românaşi, aşezată în partea de sud a judeţului Sălaj, pe malul stâng al văii Agrijului, este situată pe ambele părţi ale şoselei naţionale Cluj-Napoca–Zalău, la 66 km de Cluj-Napoca şi la 18 km de municipiul Zalău, fiind intersectată de drumul judeţean Jibou – Ciucea.
Mărturii despre aşezarea de la Unguraş avem încă din epoca romană. În partea de hotar numită „Cetate”, se afla amplasat în vechime Castrul Largiana. Aici s-au găsit monede de aur şi argint de pe timpul împăraţilor Octavian Augustus, Iulius Caesar, Galba şi Traian. De asemenea, săpăturile arheologice au scos la iveală şi cărămizi cu inscripţii romane. În altă parte de hotar numită „Traian” şi azi se păstrează urme ale drumurilor romane, tot atâtea dovezi că aici au staţionat legionarii vulturului roman.
Prima atestare documentară a localităţii Românaşi datează din anul 1310. În anul 1576 Ştefan Bathori, principele Ardealului, deposedează pentru infidelitate pe Carol de Dragfy de moşia „Unguraş” şi o donează lui Ladislau Zombori, iar urmaşii acestuia o predau în anul 1602 generalului Gheorghe Basta, rivalul lui Mihai Viteazul. În anul 1722 este atestată existenţa oficiului poştal din Unguraş.
Reţinem din punct de vedere bisericesc faptul că Baliţă şi Dragoş, „voievozii de Maramureş”, au obţinut din partea patriarhului de Constantinopol, la 13 august 1391, recunoaşterea statutului de stavropighie pentru Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri. În tomosul de recunoaştere, patriarhul Antonie IV (1389-1390 şi 1391-1397) l-a investit pe egumenul Pahomie cu titlul de exarh patriarhal, având drept de control şi judecată asupra preoţilor şi dreptul de a sfinţi biserici, atât în ţinuturile Maramureşului, Sătmarului şi Bihorului, cât şi în cele ale Sălajului şi Unguraşului. Pe de altă parte, s-au păstrat multe toponime care evidenţiază, din vechime, o intensă viaţă bisericească: Mănăstirea, Dealul Popii, Clejiile, Unghiul Popilor, ş.a..
În istoriografie şi-au făcut loc de-a lungul vremii câteva informaţii false cu privire la evoluţia identităţii confesionale a locuitorilor acestei localităţi. Astfel, dr. M. Petri, avansează ipoteza potrivit căreia, în anul 1750 locuitorii comunei Unguraş, 458 la număr, erau de confesiune greco-catolică şi abia după anul 1779 ei au revenit la ortodoxie. La fel de eronate sunt şi informaţiile furnizate de Dionisie Stoica şi Ioan Lazăr în lucrarea „Schiţă monografică a Sălajului”, publicată în anul 1908, care susţin cu nonşalanţă că, la data apariţiei lucrării, în Unguraş ar exista 700 de suflete de religie greco-catolică. Informaţiile furnizate de conscripţia generalului Bukow din anul 1760-1762 şi cele ale episcopului ortodox Dionisie Novacovici din 1767 scot la iveală situaţia reală, din punct de vedere confesional, a Unguraşului la mijlocul întunecatului secol XVIII: o localitate omogenă din punct de vedere confesional, cu 107 familii, 506 locuitori şi 2 preoţi ortodocşi; nici un locuitor greco-catolic. Aceleaşi realităţi le surprinde şi conscripţia şaguniană din anul 1858 care consemnează Unguraşul printre cele 20 de parohii ortodoxe care supravieţuiseră intenselor acţiuni prozelitiste greco-catolice din această parte a Transilvaniei. Acelaşi document atestă existenţa unei şcoli confesionale ortodoxe ale cărei cursuri erau frecventate de un număr de 33 de elevi, învăţător fiind Ioan Popa. Recensământul oficial din 1869 confirmă datele anterioare provenite din surse ecleziale: 573 de locuitori ortodocşi şi nici un greco-catolic. Recensământul din 1900 înregistrează un număr de 548 ortodocşi şi 61 de greco-catolici, iar cel din 1941 consemnează 937 de ortodocşi şi 19 greco-catolici.
De fapt, încă din perioada lui Şaguna, parohia Unguraş făcea parte din punct de vedere administrativ din protopopiatul ortodox al Unguraşului cu sediul la Sânpetru, care avea în subordine, în anul 1858, 20 de parohii, 21 de preoţi şi 10265 de credincioşi ortodocşi, fiind un adevărat bastion al credinţei ortodoxe în această parte de ţară. Deşi purta numele de Protopopiatul Unguraşului, sediul protopopesc a funcţionat aici abia din anul 1919, când a fost desemnat ca administrator protopopesc şi apoi protopop Ioil Ghiuruţan, parohul Unguraşului.
Ioil Ghiuriţan era al cincilea descendent al unei familii preoţeşti, care din 1814 păstorea comunitatea ortodoxă de la Unguraş. S-a născut la 20 iunie 1881, în 16 iunie 1900 a obţinut diploma de bacalaureat la Liceul Reformat din Zalău, apoi timp de trei ani a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu. În virtutea vechii tradiţii şaguniene, a ocupat mai întâi postul de învăţător în Unguraş (1903-1908), iar din 21 februarie 1908, până la alegerea sa ca protopop a fost parohul Unguraşului. În anii 1916-1920 a predat religia pentru credincioşii ortodocşi, în aproape toate şcolile din oraşul Zalău (Liceul reformat, Şcoala civilă, Şcoala primară, Şcoala normală de băieţi).
Înainte şi după ce a devenit protopop, Ioil Ghiuriţan s-a remarcat prin dragostea faţă de neamul românesc şi pentru limba română. Preocupările sale culturale sunt evidente dacă avem în vedere şi efortul susţinut pe care el îl depune în vederea înfiinţării şi dezvoltării bibliotecilor parohiale. După ani buni în care a sprijinit preoţii să procure cărţi, a donat el însuşi cărţi mai multor parohii. S-a ajuns, astfel, ca în anul 1935 să existe în cadrul protopopiatului 18 biblioteci parohiale cu 1.191 volume şi 229 cititori.
Eforturile sale pastorale, administrative şi culturale au fost recunoscute în anul 1930, când la propunerea episcopului Nicolae Ivan al Clujului, prin înaltul decret regal nr. 2904, i-a fost conferită medalia „Răsplata muncii pentru Biserică”, clasa I.
Protopopul Ioil Ghiuriţan a încetat din viaţă la 1 mai în tumultuosul an 1940. Succesorii săi, preoţii Valer Matei, Traian Borzan şi Pavel Nicolae au cumulat funcţia de parohi cu cea de protopopi ai Unguraşului, până la desfiinţarea acestei structuri administrative în anul 1948.
Primul preot al Unguraşului a cărui identitate s-a păstrat este Gavril Popescu, menţionat în Conscripţia clerului ortodox efectuată de episcopul Dionisie Novacovici în 1767. Registrele matricole ale acestei parohii, păstrate începând cu anul 1813, ne permit să refacem şirul preoţilor care s-au succedat de la acea dată la conducerea acestei parohii: Petru Ghiuruţan – mort în 1814; Dumitru Ghiuruţan – 1814–1839; Vasile Ghiuruţan – 1839 – 1875; Ioan Ghiuruţan – 1862 – 1875 (capelan) şi 1875 – 1908 (paroh); Ioil Ghiuruţan – 1908 – 1 mai 1940; Valer Matei – 1941 – 1945; Traian Borzan – 1945; Pavel Nicolae – 1946 – 1950; Bercaru Nicolae – 1950 – 1953; Oltu Eugen – 1954 –1960; Drahnea Simion – 1960 – 1967; Horaţiu Alexandru – 1968 -1977 şi Gheorghe Gherman – 1 august 1977 – prezent.
Preoţii amintiţi mai sus au avut alături de ei tovarăşi vrednici pe cântăreţii care au transmis din tată în fiu rânduiala sfintelor slujbe. Dintre aceştia amintim pe: Stana Şchiopul – vestiti cântăreţ, bun versificator la înmormântări, mort în 1858; Ţiclea Voicu – om domol şi blând, priceput tipicar, veşnic la datorie, mort în 1872; Gavril Vlaicu – 1884; Vasile Vlaicu – mort in 1910, om deştept şi înţelegător, priceput în tâmplărie şi pictură. Aceşti cantori evlavioşi pe lângă activitatea de la strană în unele intervale de timp, când nu erau învăţători calificaţi, au desfăşurat şi activitate de învăţători. În secolul al XX-lea după Vasile Vlaicu la strana parohiei au urmat: Ioan Vlaicu până în 1941, iar de atunci şi până în 1985 a funcţionat Augustin Vlaicu; din 1985 până în 1998 Teodor Pop, iar din 1998 până în prezent, Ioan Chichişan.
Credincioşii din această parohie au avut o bisericuţă făcută din bârne de goron lucrate numai din secure şi prinse în cuie de lemn. Această biserică este atestată documentar în anul 1632, fiind una dintre cele mai vechi biserici de pe meleagurile sălăjene. Pictura ei a fost realizată în anul 1810 de către Ioan Pop, zugravul, om cu un talent deosebit şi cu o tehnică vrednică de laudă, originar din Unguraş. De numele lui se leagă în mod sigur şi pictura bisericilor din Păuşa, Bălan şi Gălpâia, existând şi alte biserici despre a căror pictură se presupune că a fost realizată de acest meşter popular. În anul 1897, cântăreţul Vasile Vlaicu a pictat exteriorul acestei biserici.
Sub pastoraţia protopopului Ioil Ghiuruţan, în anul 1914, a început construirea actualei biserici din cărămidă. Lucrările au fost finalizate în anul 1922 când, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a fost sfinţită de către episcopul Clujului, Nicolae Ivan. Vechea bisericuţă din lemn a fost cedată ca monument istoric prinţului Ghica pentru a fi restaurată în parcul domeniilor sale din comuna Balc, judeţul Bihor. Această biserică a fost distrusă în anul 1940, când, în împrejurările tulburi ale cedării Ardealului, a ars până în temelie.
Casa parohială a fost edificată abia în anul 1958, iar în anul 1991 a fost demolată şi s-a construit actuala casă parohială.
Începând cu 1 august 1977, a fost numit ca părinte sufletesc al credincioşilor din această parohie PC Pr. Gheorghe Gherman. Preacucernicia Sa s-a născut în anul 1954, luna august, ziua 15, în satul Popteleac, comuna Gârbou, judeţul Sălaj, dintr-o familie de creştini ortodocşi români, Andrei şi Nina, de ocupaţie agricultori, fiind al doilea copil.
Cursurile şcolii primare le-a urmat în satul Popteleac între anii 1961–1965, iar cursurile gimnaziale le-a urmat în localitatea Gârbou între anii 1965–1969. În toamna anului 1969 a început cursurile Liceului de Cultură Generală, secţia reală din oraşul Jibou, judeţul Sălaj, pe care l-a absolvit în anul 1973 când a obţinut diploma de bacalaureat. În acelaşi an a susţinut examenul de admitere la Institutul Teologic Universitar din Sibiu şi a fost declarat admis. În toamna aceluiaşi an a satisfăcut stagiul militar la Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, ca militar cu termen redus la unitatea de vânători de munte, făcând parte din prima generaţie de teologi obligaţi să facă armata. Între anii 1974–1978 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu. După absolvirea anului III, s-a căsătorit cu tânăra Buhăţel Lucia, de profesie învăţătoare, iar apoi, la 21 august 1977, a fost horotonit ca diacon şi la 22 august ca preot pe seama acestei parohii. În anul 1977 şi-a continuat cursurile anului IV, secţia fără frecvenţă la acelaşi Institut, pe care le-a absolvit în sesiunea din iunie 1978. În luna septembrie a aceluiaşi an a susţinut examenul de licenţă la catedra de Patrologie si Ecumenism, sub îndrumarea P.C. Diac. Prof. Dr. Constantin Voicu.
De la instalarea în această parohie a desfăşurat o vastă activitate pentru buna administrare a parohiei, pentru păstrarea credincioşilor în sânul sfintei biserici şi readucerea la credinţă a celor rătăciţi.
A efectuat următoarele lucrări gospodăreşti administrative:
– În faţa bisericii şi a casei parohiale am construit un gard din beton;
– În toamna anului 1977, după instalare, a început refacerea din temelii a casei parohiale, lucrare pe care a terminat-o în toamna anului 1978;
– În anul 1979 în filia Poarta Sălajului a schimbat acoperişul bisericii din ţiglă, cu tablă zincată, a tencuit interiorul bisericii şi a refăcut exteriorul acesteia, stropindu-l cu ciment şi culoare;
– În anul 1980 a început pictarea în tehnica tempera a bisericii din filia Poarta Sălajului, lucrarea a fost realizată de către pictorul Prof. Coriolan Munteanu din Cluj–Napoca şi terminată în anul 1981.
– În toamna aceluiaşi an, ziua de 20 septembrie, biserica a fost binecuvântată de către Preasfinţia Sa Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei. În urma acestei lucrări a fost distins cu rangul de „Sachelar”;
– În acelaşi an, la Românaşi a împrejmuit cimitirul parohial, a schimbat acoperişul bisericii, înlocuind ţigla cu tablă zincată şi a tencuit biserica în interior, pregatind-u-o pentru pictură în tehnica „frescă”. Lucrările de pictură au început în primăvara anului 1982 şi au fost terminate în vara anului 1983. Pictura a fost executată de către pictorul Prof. Viorel Nimigeanu din Vişeul de Sus. În acelaşi an, la 28 august, Preasfinţia Sa Dr. Vasile Coman a binecuvântat biserica. Cu această ocazie a fost hirotesit întru „Iconom”, cu dreptul de a purta brâu roşu;
– În 1991 – 1992 a construit o casă parohială nouă la Românaşi;
– În 1997 a ridicat în curtea bisericii un impunător monument în cinstea eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial;
– În 24 iunie 2000 a sfinţit monumentul eroilor şi a pus piatra de temelie la Complexul de Asistenţă Socială Sf. Gheorghe pentru bătrâni şi tineri adultizaţi. Cu această ocazie am fost distins cu rangul de iconom stavrofor. Complexul de Asistenţă Socială va cuprinde: 50 de camere cu 25 de băi pentru bătrâni, camere pentru asistenţă medicală, sală de gimnastică sportivă recuperatorie, punct farmaceutic, magazin de incintă, coafor, frizerie, club, bibliotecă, sală de mese, bucătărie, spaţii de depozitare, spălătorie, ateliere (mecanic şi de tâmplărie), apartamente pentru oaspeţi, birouri pentru administraţie, etc. şi o capelă pentru serviciile religioase. Valoarea actualizată a investiţiei este de 9.400.000,00 lei pentru întregul complex. Până la data de 1 ianuarie 2012 s-au efectuat lucrări la întregul complex în valoare de peste 7.000.000,00 lei, valoarea lucrărilor rămase de executat fiind de 2.400.000,00 lei.
– În 2009 a efectuat ample lucrări de reparaţii interioare şi exterioare la biserică şi la casa parohială.
O preocupare deosebită a manifestat pentru recuperarea proprietăţilor parohiei. A reuşit să obţinem 25,46 ha de pădure şi 24 ha teren agricol.
În 9 iunie 2001 a fost distins cu titlul de cetăţean de onoare al Comunei Românaşi.
În perioada 2006-2008 a fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, iar în perioada 2008-2010 a fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Sălajului.
Pe plan social s-a implicat material şi financiar în ajutorarea copiilor orfani, a bolnavilor şi a bătrânilor lipsiţi de ajutor. A dezvoltat în Parohia Românaşi un serviciu de îngrijire la domiciliu care este acreditat şi care are în prezent 3 angajaţi şi 20 de beneficiari.
În tot acest timp a fost preocupat deosebit şi de latura învăţătorească şi de cea sfinţitoare ale activităţii preoţeşti, propovăduind neîncetat Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos în mijlocul credincioşilor, păstrând adevărurile de credinţă, sfinţind sufletele şi călăuzindu-le spre mântuire.